BLOG FLH EXPERTISE

Citește mai mult

Lege nouă pentru firmele românești care lucrează în Franța!

Începând cu 30 Iunie 2015 s-a publicat în Monitorul Oficial din România O.U.G. nr. 28/2015 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale cu aplicabilitate la firmele românești care lucrează în Franța.

Legea prevede printre altele că Salariaţii detaşaţi de pe teritoriul României în cadrul prestării de servicii transnaţionale beneficiază, indiferent de legea aplicabilă raportului de muncă, de condiţiile de muncă stabilite prin acte cu putere de lege, acte administrative prin convenţii colective sau sentinţe arbitrale de generală aplicare valabile în statul membru al Uniunii Europene…… În scopul punerii în aplicare a prevederilor prezentei legi, Inspecţia Muncii este autoritatea publică cu atribuţii de birou de legătură, care efectuează schimbul de informaţii cu instituţiile competente din statele membre ale Uniunii Europene”.

Pe scurt, respectarea legislației sociale franceze va putea fi controlat de acum înainte, nu numai de Urssaf si Inspection du Travail aici în Franța, ci și de ITM în România.

Concret, un salariu minim de aprox. 1500 Euro (smic) va fi obligatoriu de declarat în România (și supus cotizațiilor sociale), diurna și celelalte cheltuieli aferente deplasării fiind de suportat suplimentar. Totalul cheltuielilor cu forța de munca, după calculele noastre, fiind in acest caz mai scump decât în cazul angajării personalului în aceleași condiții la o firma înregistrată în Franța.

Să fi sunat sfârșitul detașării muncitorilor plătiți la Smic?

Găsiți aici textul OUG_28/2015.

Inmatriculare firma: Nu mai e nevoie de inregistrarea statutului la SIE!

Una dintre masurile de simplificare decise de legislator a formalitătilor de creare a unei firme a intrat in vigoare pe 31 Iulie 2015 si consta în încetarea obligatiei de inregistrare a statutului firmei la Service des Impots des Entreprises. (Loi 2014-1545 du 20 décembre 2014 art. 23, 24, 26 et 51.)

In continuare, daca doriti, puteti sa inregistrati statutul la SIE, in care caz inregistrarea va fi taxata ca un act “divers” la tariful de 125 Euro.

Association : e-modification et e-dissolution, les nouveaux téléservices de déclaration en ligne

Vous souhaitez déclarer les modifications intervenues dans la vie de votre association ? Vous voulez dissoudre votre association ? Vous pouvez désormais effectuer ces démarches directement en ligne avec le téléservice e-modification / e-dissolution depuis votre compte Association, l’espace personnalisé à destination des associations accessible sur Service-public.fr.

Depuis le 6 février 2014, il vous est possible de déclarer en ligne toutes les modifications concernant la liste des administrateurs, le titre, l’objet, le siège social, les statuts, les établissements, la situation patrimoniale, la composition d’une union ou d’une fédération, les coordonnées de gestion de votre association ou sa dissolution. Read more

Calculez en ligne votre impôt sur le revenu pour 2014

Le ministère de l’économie et des finances propose de calculer en ligne le montant de l’impôt 2014 à payer sur les revenus 2013.

Le simulateur s’adresse aux contribuables qui résident en France. Il intègre les nouvelles mesures fiscales prévues dans la loi de finances pour 2014. Attention, le montant calculé reste indicatif.
Le ministère de l’économie et des finances propose de calculer en ligne le montant de l’impôt 2014 à payer sur les revenus 2013.
Le simulateur s’adresse aux contribuables qui résident en France. Il intègre les nouvelles mesures fiscales prévues dans la loi de finances pour 2014. Attention, le montant calculé reste indicatif. Read more

get-connected

Rămânem în contact

Păstrăm legătura pe rețelele sociale